Studiu de caz – Rombat

Managementul flotelor auto a reprezentat o componentă importantă în câștigarea autorității de lider

 

De peste 10 ani Rombat s-a poziționat ca lider de piață în rândul producătorilor de baterii autohtoni iar din anul 2008 ne-am lansat treptat și pe piața internațională.

Marius Timis, director economic Rombat

Marius Timis
Director economic Rombat
Manager de flote auto

În momentul de față avem aproximativ 750 de angajați iar în plan extern distribuim produse în țări precum: Franța, Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, Croația, Ungaria, Rusia, Ucraina sau Finlanda.

Atunci când ai în plan creșterea unei companii și păstrarea credibilității acesteia în raport cu clienții știi că fiecare departament, fiecare activitate reprezintă piesa de bază dintr-un puzzle al succesului.

De măsura în care o flotă auto este sau nu funcțională, eficientă într-o companie depind o serie de lucruri: de la cele care vizează productivitatea până la cele care sunt legate direct de performanță.

Aceasta a fost premisa de la care am plecat si noi – cei din echipa Rombat – atunci când ne-am decis să implementăm un sistem de monitorizare a flotei auto. Autoritatea câștigată atât pe piața internă cât și pe cea externă a fost rezultatul investițiilor, satisfacției clienților și imbunătățirii constante a sistemelor de lucru – iar managementul flotelor auto a reprezentat o componentă importantă a acestui rezultat.

Ne-am setat inițial o serie de așteptări bazate în special pe problemele pe care le întâmpinam: foi de parcurs, RCA-uri, Roviniete, etc.

Utilizând efectiv platforma am avut surpriza plăcută de a descoperii diverse funcționalități și opțiuni cu aplicabilitate punctuală, capabile să te degreveze de o serie de sarcini. Noi le-am folosit cu precădere pe cele legate de mentenanță și pe cele de import de date și verificare a alimentărilor.

De la implementarea la utilizarea efectivă nu am întâmpinat dificultăți în ceea ce privește acomodarea cu platforma – cu atât mai mult cu cât am avut la dispoziție aplicația SafeFleet Portal prin care am reușit să obțin suport tehnic foarte simplu.

Până acum nu am reușit să exploatăm așa cum ne-am fi dorit opțiunile platformei. Avem însă trecute pe listă multe alte funcționalități disponibile pe platforma SafeFleet pe care vrem să le implementăm în decursul următorului an. SafeChat, optimizarea rutelor și monitorizarea comportamentului șoferilor pe traseu sunt doar o parte dintre ele.

Ofertă 35% Tacho Download